Când îi spui visului tău: te văd, te aud, sunt aici pentru tine…
Ieri am ascultat povestea Alinei.
Nu într-o sală de conferințe.
Nu la un microfon.
Ci… în pădure.
Pe cărare.
În timp ce ne conducea printre copaci, să ne arate locurile unde a copilărit, povestea ei a început să se aștearnă în fața noastră ca o pânză moale, țesută cu amintiri, emoții și pași.
Am putut să o văd cu ochii minții – fetița Alina – alergând printre copacii înalți, cu genunchii juliți, cu râsete printre crengi, cu inima ușoară.
Și apoi am văzut-o pe femeia de azi – mama, visătoarea, cea care a construit din propriile speranțe o pensiune, chiar acolo, în vârful dealului.
Mergeam pe cărare… și veneau povești.
Cu bunici care plantau pomi.
Cu oameni din sat.
Cu ierni și veri și copilării.
Și știi cum e când mergi prin pădure și povestești?
Te mai oprești.
Tragi aer în piept.
Simți pământul.
Auzi păsările și foșnetul pădurii…
Alina se oprea din când în când, atingea cu blândețe crengile copacilor sau o floare de soc.
Părea că mângâie, salută și îmbrățișează pădurea…
Avea un fel aparte de a fi acolo – prezentă, ancorată, acasă.
În timp ce povestea, în mintea mea s-a născut un gând:
Așa arată un om care își trăiește visul.
Nu e despre aplauze.
Nu e despre succes afișat.
E despre acel „se vede, se simte”.
În gesturi. În ritm. În liniște.
E despre simplitate.
Despre prezență.
Despre acel „sunt pe drumul meu”.
A fost greu, ne-a spus.
Dar a rămas acolo. Cu visul. Cu pădurea. Cu rădăcinile.
Și acum vine partea frumoasă…
Ideea unei întâlniri între noi, inimile bune din comunitate, nu a fost a mea.
A venit de la Mara și de la Simona.
„Musai să ne întâlnim și noi” – mi-au spus.
Nu la un eveniment mare. Ci așa, simplu. În tihnă. Cu noi. Cu visurile noastre.
Așa s-a născut acest nou vis:
Să ne strângem câteva femei. Să fim împreună.
Să ne dăm voie să respirăm, să ne reconectăm, să râdem, să ne plimbăm libere prin pădure, să învățăm, să ne întoarcem spre noi înșine și… să visăm împreună, la un foc de tabără.
Fără decor complicat, dar cu prezență, cu sens și cu inimă.
Am plecat de acolo cu sufletul plin și cu o întrebare în minte:
Câte alte femei își aud visul și au curajul să-i spună: sunt aici pentru tine?
Și… a mai rămas un gând:
Că în vârful dealului e un loc bun pentru câteva inimi care vor să se adune.
La final de august. 2-3 zile. Cu tihnă. Cu povești. Cu noi.
Capacitatea e mică – un grup restrâns.
Dar va fi bine. Ne va fi bine.
Și, cu siguranță, ne va fi… tihnă.
Spune-mi,
Ți-ar plăcea să vii cu noi?
Scrie-mi în privat.
Și vei fi printre primele persoane care primesc detaliile despre Întâlnirea inimilor bune din … vârful dealului.
Eu cred că o vei simți cu inima, dacă e pentru tine.
Întâlnirea Inimilor Bune din vârful dealului – e o revedere cu tine însăți, în tihnă, cu sens, în mijlocul unei comunități care te vede, te aude și te primește exact așa cum ești.
